Reuniune de lucru și de informare în cadrul Programului de sprijin pentru Repatriere Voluntară Umanitar Asistată și Reintegrare (RVAR)

În data de 17 octombrie 2017, OIM România a organizat în București o reuniune de lucru în cadrul Programului de sprijin pentru repatriere voluntară umanitar asistată și reintegrare (RVAR). Programul beneficiază de finanțare prin intermediul Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare. Evenimentul a fost un prilej deosebit pentru a aduce la aceași masă reprezentanți din București și din teritoriu ai Inspectoratului General pentru Imigrări (Direcția Azil și Integrare și Direcția Migrație), ai Inspectoratului General al Poliției Române precum și ai Poliției de Frontieră.

Read more...

Sesiune de orientare înaintea plecării, organizată în Istanbul, pentru beneficiarii programului de relocare STARRT I, de OIM România în colaborare cu OIM Turcia

Înainte de plecare, între 4-8 iunie 2017, cei 11 refugiați selectați pentru relocare din Turcia în România au beneficiat de o sesiune de orientare (PDO) organizată de OIM Romania în colaborare cu OIM Turcia.

OIM România a selectat-o pe doamna Bilquis Al-Sharabi, cu cetățenie yemenită și română, fluentă în limbile engleză și araba, pentru a susține sesiunea de orientare din Turcia, de dinaintea plecării. 

Read more...

OIM salută noua agendă 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă

Agenda 2030 contribuie la eradicarea sărăciei și la realizarea dezvoltării durabile până în anul 2030 și include un set de 17 obiective de dezvoltare durabilă și a fost adoptată pe 25 septembrie la New York, cu ocazia unui summit special al ONU.

Read more...

Seminar de informare organizat în cadrul programului STARRT I la Brașov pe 8 iunie 2017

 
In data de 8 iunie 2017, Organizatia Internationala pentru Migrație, Biroul din Romania si Fundatia Schottener Servicii Sociale au organziat la Brasov un seminar de informare privind procesul de integrare locală a refugiaţilor relocaţi în cadrul proiectului „STARRT I – Servicii de Transfer şi Asistenţă pentru Refugiaţi Relocaţi din Turcia”, finanţat prin Programul Național – Fondul Azil, Migrație și Integrare (FAMI 16.05.01). Evenimentul a fost organziat cu sprijinul Centrului pentru Migranti si a avut la hotel Kronwell in intervul orar 12:00-16:00.

Read more...

Semnarea Acordului de colaborare între OIM şi MAE

Luni, 2 noiembrie 2015, la sediul Ministerului Afacerilor Externe a fost semnat Acordul de colaborare între Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), Biroul în România și Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular.

Read more...