Seminar de informare organizat în cadrul programului STARRT I la Brașov pe 8 iunie 2017

 
In data de 8 iunie 2017, Organizatia Internationala pentru Migrație, Biroul din Romania si Fundatia Schottener Servicii Sociale au organziat la Brasov un seminar de informare privind procesul de integrare locală a refugiaţilor relocaţi în cadrul proiectului „STARRT I – Servicii de Transfer şi Asistenţă pentru Refugiaţi Relocaţi din Turcia”, finanţat prin Programul Național – Fondul Azil, Migrație și Integrare (FAMI 16.05.01). Evenimentul a fost organziat cu sprijinul Centrului pentru Migranti si a avut la hotel Kronwell in intervul orar 12:00-16:00.
 
Seminarul si-a propus sa ofere reprezentanţilor instituţiilor locale o înţelegere mai solidă asupra cadrului legal existent în materie de relocare şi migraţie, rolului autorităţilor publice locale în facilitarea procesului de integrare, dar mai ales asupra cadrului cultural, a valorilor şi experienţelor prin care au trecut refugiaţii şi a aşteptărilor acestora legate de noua comunitate de primire.
 
La eveniment au participat 23 de persoane, reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean, Agentiei pentru Plati si Inspectie Sociala, Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Brasov, Directiei Generale de Asistenta Sociala si Prorectia Copilului , Universitatii Transilvania, - Brasov, profesorul care preda limba romana in cadrul Programului de Integrare. O treime dintre participanti au fost reprezentanti ai societatii civile, dar si refugiati si migranti din Brasov.
 
Seminarul a fost deschis cu o scurta prezentare a organizatorilor si a participantilor si o introducere cu privire la atributiile de serviciu in sfera integrarii refugiatilor. Astfel, fiecare participant s-a conectat la tematica seminarului si au aflat informatii despre atributiile legale si reale, practice ale celor prezenti, dar si scopul sederii migrantilor prezenti. A urmat apoi o scurta introducere cu privire la rolul OIM si al Fundatiei Schottener Servicii Sociale. O parte dintre participanti cunoasteau informatii despre misiunea si proiectele OIM, fiind incurajati de organizatori sa ofere informatii despre implicarea lor in alte evenimente sau acțiuni similare. A fost, de asemenea, realizata o scurta informare a participantilor asupra rolului principalelor institutii nationale si organizatii internationale implicate in procesul de integrare, respectiv Inspectoratul General pentru Imigrari si Inaltul Comsiriat ONU pentru Refugiati.
 
In acest context a fost prezentat si cadrul legal de relocare a refugiatilor in contextul politicilor europene si nationale privind azilul. In mod specific, au fost prezentate si discutate situatia persoanelor in nevoie de protectie internationala la nivel global si prioritatile UNHCR in domeniu, prioritatile commune ale UE si ale Romaniei, cadrul legal de relocare, cota de relocare stabilite prin hotari de guvern, criteriile de selectie si procedura de selectie.