LINK-IT - Conectarea etapelor pre și post relocare din afara UE pentru facilitarea integrării socio-economice în țările gazdă a beneficiarilor relocați

OIM România, implementează, în perioada martie 2018 – august 2019, va implementa proiectul LINK-IT - Conectarea etapelor pre și post relocare din afara UE pentru facilitarea integrării socio-economice în țările gazdă a beneficiarilor relocați. Proiectul este finanțat de Comisia Europeana prin Directoratul General pentru Migrație și Afaceri Interne (DG Home) ca răspuns la apelul pentru propuneri FAMI-2016-AG-INTE-01.

Proiectul este implementat sub coordonarea Misiunii OIM din Marea Britanie și cooperea  Comisiei Catolice Internaționale pentru Migrație (ICMC), a Asociației Serviciului Iezuiților pentru Refugiați din România (JRS), a Organizației Caritasverband für die Diözese Hildesheim e.V. / Caritasstelle im Grenzdurchgangslager Friedland din Germania, a Consiliului Britanic pentru Refugiați (British Refugee Council) și a Consiliul Portughez pentru Refugiați (Conselho Português para os Refugiados). Misiunile OIM din România, Germania și Portugalia sunt implicate în calitate de puncte focale pentru activitățile din țările respective.

Obiectivul proiectului este îmbunătățirea procesului de integrare a persoanelor relocate din Iordania, Liban și Turcia în patru State Membre al UE (Marea Britanie, Germania, Portugalia și România). Implementarea proiectului urmărește eficientizarea măsurilor pre și post-relocare, cu accent pe incluziunea beneficiarilor pe piața muncii.

Activitățile proiectului includ:

  • Evaluarea competențelor persoanelor selectate pentru relocare extra UE înaintea transferului, plecând de la instrumentul de identificare a competențelor  pentru cetățenii țărilor terțe (EU Skills Profile Tool for Third Country Nationals) dezvoltat de Direcția Generală de Ocupare a Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune (DG Employment) din cadrul Comisiei Europene. Informațiile colectate astfel vor fi analizate cu actorii relevanți din țările gazdă în vederea pregătirii unor măsuri specifice de integrare post-relocare;
  • Completarea sesiunilor de orientare organizate înaintea plecării cu sesiuni de orientare după sosirea în fiecare dintre cele patru țări participante. Vor fi  elaborate clipuri video de prezentare a experiențelor beneficiarilor programului de relocare extra-UE și vor fi dezvoltate materiale de formare pentru voluntari;
  • Organizarea unor sesiuni de informare adresate autorităților publice locale și serviciilor publice de ocupare a forței de muncă din statele gazdă cu privire la necesitățile și profilul de competențe al beneficiarilor și  definirea  unor măsuri personalizate de integrare pe piața muncii. Cooperarea cu angajatori privați este, de asemenea, avută în vedere.
  • Facilitarea unui proces de învățare reciprocă și schimb de bune practici între autorități locale, naționale și regionale, la nivel European, precum și între organizațiile societății civile din cele patru țări participante în proiect. 

Pentru a marca debutul proiectului, OIM România va facilita organizarea unei conferințe internaționale, în data de 20 aprilie 2018,  la București. Conferința vizează împărtășirea de bune practici europene între diferiți actori  implicați  în procesul de integrare a beneficiarilor de programe de relocare extra UE.

Broșura de prezentare a proiectului, în limba engleză, poate fi descărcată aici.

Attachments:
Download this file (IOM LINK IT Leaflet.pdf)IOM LINK IT Leaflet.pdf[ ]295 Kb